UVA se vrea mai mult decât o școală pe Internet, are ambiția de a deveni un veritabil consilier care să fie aproape de întreprinzători, atunci când își construiesc afacerea. Cursurile și aplicațiile UVA, specifice mediului de afaceri românesc, sunt doar introducerea în direcția formării și creșterii diverselor tipuri de afaceri.
De aceea, membrii echipei UVA consideră că orice fel de întrebări specifice sunt un bun prilej de discuție și de schimb de idei pe Internet, care să ajute în mod real întreprinzătorii și managerii în activitățile lor cotidiene.